Vestea ca Ilie Balaci a plecat dintre noi la numai 62 de ani m-a cutremurat, caci pe de o parte eu am deja 64 si nu fac sport, pe de alta parte te intrebi cine si cat mai apuca din pensie. Un mare fotbalist, un mare om – asta a fost Ilie Balaci, cel care in anii ’70 ne incanta cu jocul lui pe teren, in cele cateva ore pe luna cand aveam sansa sa vedem un meci bun la televizor. Evident oltenii au fost mai norocosi, il aveau la ei acasa!

Ilie Balaci a plecat dintre noi la 62 de ani

Ilie Balaci s-a nascut in Dolj, in comuna Bistret, pe 13 septembrie 1956. Abia implinise 62 de ani si se simtea bine. Facea sport, iar inainte cu cateva ore era pregatit de meciul de la Craiova. Uite ca nu a mai apucat sa-l vada din tribune, ci din ceruri. Din 1973 a jucat la Universitatea Craiova, si ar fi jucat cu siguranta mai mult de 10 ani daca nu se accidenta la genunchi. A trecut o mica perioada si pe la echipa lui Nea Nicu – FC Olt Scornicesti – apoi  a trecut la Dinamo pana in 1988.

Lista victoriilor ca jucator este lunga, la fel de lunga este lista ca antrenor a lui Ilie Balaci. Asa informativ, va spunem doar ca Ilie Balaci a csstigat Cupa Campionilor Africii in 1992, iar lista e lunga. A antrenat chiar si in Emiratele Arabe Unite, unde evident ca a castigat titlul suprem – Cupa Cupelor Tarilor Arabe in anul 2000. Acum ne raman amintirile, prea repede s-a dus cel mai mare jucator al Olteniei.

Ilie Balaci

Ilie Balaci a plecat dintre noi la 62 de ani