Sânge și foc asupra cetăților Moldovei

Domnia lui Ștefan cel Mare (1457-1504) a fost marcată de conflicte majore, atât cu Imperiul Otoman, cât și cu Țara Românească, un stat vasal otoman. Din cei 27 de ani în care Moldova s-a confruntat cu provocări externe, 13 ani au fost caracterizați de războaie continue cu otomanii și domnitorii Țării Românești, aflați sub controlul sultanului. Deși Moldova a încheiat un armistițiu cu Imperiul Otoman în 1479, acest lucru nu a pus capăt tensiunilor și ostilităților dintre cele două țări.

Intervenția din 1473: detronarea lui Radu cel Frumos

În 1473, profitând de o fereastră de oportunitate în care sultanul otoman era ocupat în Asia Mică cu luptele împotriva turcomanilor, Ștefan cel Mare a intervenit militar în Țara Românească. A reușit să-l detroneze pe Radu cel Frumos, domnul Țării Românești, care era un vasal fidel al otomanilor. Radu Vodă a fost forțat să se refugieze în Cetatea Dâmboviței, iar acțiunea lui Ștefan a fost una de importanță strategică, menită să slăbească influența otomană în regiune și să asigure securitatea Moldovei prin eliminarea unui domnitor care coopera cu otomanii.

Campania din 1474 și cucerirea cetății Teleajen

Un an mai târziu, în 1474, Ștefan cel Mare a desfășurat o campanie militară în Țara Românească, în urma căreia a cucerit cetatea Teleajen, un punct strategic important la granița moldo-munteană. Această cetate nu doar că oferea un control asupra regiunilor de frontieră, dar consolidarea ei în mâinile moldovenilor era crucială pentru apărarea Moldovei în fața viitoarelor incursiuni otomane sau muntenești.

Bătălia de la Râmnicu Sărat (1481)

Una dintre cele mai importante confruntări dintre Moldova și Țara Românească a avut loc la Râmnicu Sărat, pe 8 iulie 1481. Aici, oastea moldovenească a obținut o victorie decisivă împotriva muntenilor. În urma bătăliei, Ștefan l-a instalat pe Vlad Călugărul ca domn al Țării Românești, consolidând astfel o alianță temporară cu vecinul de la sud. Acest succes militar a permis Moldovei să-și extindă influența și să asigure o stabilitate temporară pe frontul de sud.

Intervențiile din 1477 și 1480: o politică de intervenție activă în Țara Românească

Ștefan cel Mare a fost un domnitor activ din punct de vedere militar și diplomatic, iar între 1477 și 1480 a intervenit de mai multe ori în Țara Românească. În 1477, Ștefan l-a instalat în domnie pe Basarab cel Tânăr, în urma unei campanii de succes. În 1480, după un alt episod de instabilitate, Ștefan a reușit să-l impună la domnie pe Mircea al II-lea, asigurând astfel continuarea influenței sale asupra Țării Românești. Această politică de intervenție i-a permis să mențină o zonă tampon față de otoman și să controleze indirect politica externă a Munteniei.

Normalizarea relațiilor după 1489

După aproape un deceniu de conflicte și intervenții, relațiile dintre Moldova și Țara Românească s-au normalizat abia în 1489, când cele două principate au intrat într-un sistem comun de alianțe. Ultimii ani ai secolului al XV-lea au fost marcați de o colaborare relativ stabilă între Ștefan cel Mare și domnitorii Țării Românești, Vlad Călugărul (1482-1495) și Radu cel Mare (1495-1508). Această alianță a adus o perioadă de pace și cooperare în regiune, permițând Moldovei să-și concentreze eforturile pe apărarea împotriva Imperiului Otoman, fără a mai fi preocupată de eventualele amenințări din sud.

Conflictele dintre Moldova, Țara Românească și Imperiul Otoman în perioada domniei lui Ștefan cel Mare reflectă un context politic și militar complex, în care influențele externe, mai ales otomane, au modelat relațiile dintre principate. De-a lungul celor 13 ani de războaie continue, Ștefan a reușit nu doar să apere Moldova de incursiunile otomane și muntenești, dar și să intervină în politica internă a Țării Românești, reușind să instaureze domnitori favorabili. În final, normalizarea relațiilor după 1489 a adus o perioadă de stabilitate relativă în regiune, permițând Moldovei să se concentreze pe propria apărare și pe relațiile sale cu alte puteri regionale.

Citate din carte

• Conflictele cu Țara Românească și otomanii: „Ștefan cel Mare a fost în război cu Imperiul Otoman și cu Țara Românească, vasală a acestuia, timp de 13 ani din cei 27 de ani ai domniei sale (1457-1484). Conflictele cu domnii Țării Românești, vasali ai sultanului, nu au fost întrerupte de armistițiul moldo-otoman din 1479.”
• Intervenția din 1473 a lui Ștefan cel Mare: „În 1473, Ștefan cel Mare a intervenit în forță și l-a detronat pe Radu cel Frumos al Țării Românești, profitând de absența sultanului, care lupta cu turcomanii în Asia Mică. Radu Vodă a fost nevoit să fugă în Cetatea Dâmboviței.”​
• Campania din 1474 și cucerirea cetății Teleajen: „Cu prilejul primei campanii în Țara Românească, în vara anului 1474, Ștefan cel Mare a cucerit cetatea Teleajen, un important punct strategic de la granița moldo-munteană.”
• Bătălia de la Râmnicu Sărat (1481): „În 8 iulie 1481, moldovenii și muntenii s-au confruntat din nou în bătălia de la Râmnicu Sărat. Ștefan cel Mare a obținut victoria și l-a instalat în domnie pe Vlad Călugărul.”
• Intervențiile din 1477 și 1480 în Țara Românească: „În 1477, Ștefan cel Mare a intervenit în Țara Românească, unde l-a instalat pe Basarab cel Tânăr. În 1480, Ștefan a intervenit din nou și l-a impus la domnie pe Mircea al II-lea.”
• Normalizarea relațiilor după 1489: „Relațiile dintre Moldova și Țara Românească s-au normalizat abia după 1489, când cele două țări au intrat în același sistem de alianțe. Ultimul deceniu al secolului al XV-lea este caracterizat de colaborarea dintre Ștefan cel Mare și voievozii Țării Românești, Vlad Călugărul și Radu cel Mare.”