Capitolul al patrulea, intitulat „La arme! Ostile combatante în războiul moldo-polon din 1497”, descrie în detaliu forțele implicate în acest conflict și examinează structura și strategiile militare ale principalelor armate combatante. Autorul pune un accent deosebit pe compoziția și organizarea armatelor care s-au confruntat în timpul acestei campanii, subliniind diversitatea și complexitatea forțelor implicate, atât de partea Poloniei, cât și de partea Moldovei.

Oastea „cruciată” a lui Jan Olbracht

Capitolul începe cu o descriere detaliată a oastei conduse de regele Poloniei, Jan Olbracht, care era văzută ca o „oaste cruciată” datorită scopului declarat de a lupta împotriva otomanilor și de a proteja creștinătatea din Europa de Est. Totuși, această campanie avea și alte motivații, precum consolidarea influenței Poloniei asupra Moldovei. Autorul detaliază compoziția acestei armate, care includea atât trupe poloneze, cât și unități din Mazovia și Lituania, fiecare cu propriile lor structuri și comandanți.

Această oaste era, în teorie, una dintre cele mai bine pregătite și organizate din Europa de Est, beneficiind de sprijinul cavalerilor teutoni și al altor forțe cruciate. Cu toate acestea, autorul subliniază o serie de slăbiciuni interne, cum ar fi lipsa de coeziune între diferitele unități și problemele de aprovizionare care au afectat eficiența armatei pe parcursul campaniei​.

Ostile pierdute: mazovienii și lituanienii

Una dintre secțiunile importante ale capitolului analizează forțele mazoviene și lituaniene, care au jucat un rol crucial în campania poloneză. Autorul detaliază diviziunea internă dintre aceste două grupuri, care aveau adesea interese și strategii diferite de cele ale Poloniei propriu-zise. În special, mazovienii, fiind mai apropiați de Moldova, au avut un interes mai redus în a se angaja într-un conflict de durată, ceea ce a slăbit coeziunea armatei poloneze.

Aceste „ostile pierdute” sunt descrise ca fiind dificil de controlat, iar autorul argumentează că lipsa unei comenzi centrale clare a contribuit la eșecul general al campaniei​. De asemenea, sunt analizate dificultățile întâmpinate de lituanieni în a-și coordona acțiunile cu restul forțelor poloneze, datorită diferențelor culturale și politice.

Oastea Ordinului Teuton

Autorul dedică o secțiune amplă analizei Ordinului Teuton, care a jucat un rol important în sprijinirea campaniei lui Jan Olbracht. Acești cavaleri erau bine organizați și dispuneau de tehnici avansate de război, inclusiv o artilerie puternică. Totuși, autorul subliniază că boala și lipsa de provizii au redus semnificativ eficiența lor în timpul campaniei.

Ordinul Teuton, deși recunoscut pentru disciplina și capacitatea sa militară, a fost afectat de probleme logistice și de lipsa unui sprijin adecvat din partea Poloniei. Aceste dificultăți sunt prezentate ca fiind un factor crucial în eșecul general al campaniei, în ciuda avantajelor tactice de care dispunea inițial această armată.

Oamenii Măriei Sale: Oastea lui Ștefan Vodă

Un capitol dedicat este cel în care se discută despre oastea Moldovei, sub comanda lui Ștefan cel Mare. Autorul descrie oastea moldovenească ca fiind formată în principal din cavaleri ușori și infanterie ușoară, care se specializau în tactici de guerilă și în atacuri rapide, potrivite pentru terenul muntos al Moldovei​.

Ștefan cel Mare este descris ca un strateg genial, capabil să exploateze la maximum resursele limitate ale Moldovei și să transforme dezavantajele geografice în avantaje tactice. Oastea sa era relativ mică în comparație cu armata poloneză, dar autorul subliniază că tactica defensivă și cunoștințele detaliate despre teren i-au permis lui Ștefan să câștige bătălii împotriva unor forțe superioare numeric.

Aliații moldoveanului: transilvănenii, muntenii, turcii și tătarii

Ultima secțiune a capitolului discută despre aliații externi ai Moldovei, care au jucat un rol crucial în conflict. Transilvănenii și muntenii au oferit sprijin variabil, în funcție de interesele lor politice, în timp ce turcii și tătarii au fost mai constanți în sprijinirea lui Ștefan cel Mare​.

Autorul subliniază importanța alianțelor în strategia lui Ștefan, care a reușit să mențină un echilibru delicat între interesele diverșilor săi aliați, fără a se supune complet nici uneia dintre puterile externe. Această abilitate diplomatică a fost esențială în succesul său în a menține independența Moldovei față de Polonia și Imperiul Otoman.

Capitolul „La arme!” oferă o analiză detaliată și echilibrată a forțelor combatante implicate în războiul moldo-polon din 1497, subliniind diferențele structurale și strategice dintre armatele Poloniei și Moldovei. Autorul reușește să pună în lumină calitățile tactice ale lui Ștefan cel Mare, care a reușit să transforme o oaste relativ mică într-o forță capabilă să reziste unei campanii masive poloneze. De asemenea, sunt evidențiate slăbiciunile interne ale armatei poloneze și dificultățile întâmpinate de aliații lui Jan Olbracht, care au contribuit în final la eșecul campaniei.


tags: