Capitolul al doilea, intitulat „Ștefan cel Mare, Verus Christianae Fidei Athleta, sau Kara Bogdan Hakimi?”, reprezintă o incursiune detaliată în personalitatea și rolul lui Ștefan cel Mare pe scena politică și militară a Europei de Est în secolul al XV-lea. Autorul abordează aici dilema identitară a lui Ștefan, care este privit din două perspective diferite: pe de o parte, ca un apărător al credinței creștine, iar pe de altă parte, ca un lider pragmatic, nevoit să colaboreze cu Imperiul Otoman pentru a-și menține autonomia.

Harațgiizar

Secțiunea debutează cu o analiză asupra conceptului de „harațgiizar,” un termen care se referă la obligația plătirii tributului către Imperiul Otoman. Această parte subliniază lupta constantă a lui Ștefan cel Mare pentru a evita supunerea totală față de otomani, în timp ce în unele momente nu avea de ales decât să accepte plata tributului pentru a-și păstra tronul și țara. Autorul descrie cum tributul devine o formă de presiune continuă din partea otomanilor și cum Ștefan a încercat să găsească un echilibru între a plăti acest tribut și a menține independența politică.

Acest concept este esențial pentru a înțelege strategiile diplomatice ale lui Ștefan, care, deși recunoscut ca apărător al creștinătății, a fost nevoit să facă concesii politice către puterile musulmane. Autorul aduce în discuție multiple exemple în care, deși Ștefan se prezenta ca un atlet al credinței, a fost nevoit să trateze cu otomanul pentru a evita o distrugere totală a țării.

Ștefan Vodă sin Bogdan Vodă

Această secțiune aprofundează moștenirea familială a lui Ștefan, legându-l de tatăl său, Bogdan al II-lea, și de continuitatea dinastică din Moldova. Este accentuată legitimitatea lui Ștefan pe tron și cum și-a consolidat poziția prin alianțe de familie și politici interne bine calculate. Autorul discută și momentele în care Ștefan a trebuit să înfrunte rivalii interni, boierii care încercau să submineze autoritatea domnească sau care erau nemulțumiți de deciziile sale militare și politice.

Această parte a capitolului este esențială pentru a înțelege modul în care Ștefan a obținut și păstrat puterea, într-o perioadă de instabilitate regională. În ciuda multor provocări, inclusiv trădările boierilor și presiunile externe, Ștefan a reușit să își consolideze tronul prin forța personalității și printr-o capacitate excepțională de a lua decizii strategice.

„Eu sunt înconjurat de dușmani din toate părțile…”

Această secțiune prezintă dificultățile geopolitice cu care s-a confruntat Ștefan cel Mare în timpul domniei sale. Fragmentul din titlu rezumă perfect poziția vulnerabilă în care se afla Moldova, înconjurată de mari puteri – Imperiul Otoman la sud, Regatul Ungariei la vest și Regatul Poloniei la nord. Autorul descrie în detaliu diplomația abilă a lui Ștefan, care a încercat să își mențină relații bune cu Polonia și Ungaria, dar și tactica sa de război împotriva turcilor.

În această parte a capitolului, autorul se concentrează pe izolarea strategică a Moldovei, subliniind cum Ștefan a trebuit să jongleze cu alianțele și să reziste presiunilor constante din partea vecinilor săi. Războaiele multiple purtate de Ștefan împotriva otomanilor, polonezilor și ungurilor sunt descrise detaliat, iar autorul scoate în evidență rezistența sa remarcabilă în fața unui inamic copleșitor.

Un război de 13 ani? (1473-1486)

Unul dintre momentele cruciale din domnia lui Ștefan este războiul de 13 ani împotriva otomanilor. Această secțiune explorează în detaliu conflictele continue dintre Moldova și Imperiul Otoman, începând cu anul 1473, când Ștefan a reușit să obțină victorii importante împotriva otomanilor. Autorul prezintă luptele purtate în contextul unei rezistențe eroice și modul în care Ștefan a utilizat tactici de guerilă pentru a-și apăra teritoriul.

Pe lângă campaniile militare, autorul detaliază și alianțele temporare pe care Ștefan le-a format cu alte puteri creștine pentru a rezista presiunilor otomane. De asemenea, sunt analizate consecințele economice și sociale ale acestui război prelungit, care a epuizat resursele Moldovei, dar a permis domnitorului să își păstreze autonomia politică.

Sânge și foc asupra cetăților Moldovei

Această secțiune descrie campaniile otomane împotriva cetăților moldovenești, în special atacurile devastatoare asupra cetății Chilia și Cetatea Albă. Aceste două puncte strategice erau esențiale pentru controlul litoralului și accesul la Marea Neagră, iar pierderea lor a fost un moment critic în domnia lui Ștefan.

Autorul prezintă strategiile de apărare adoptate de Ștefan și rezistența curajoasă a moldovenilor împotriva otomanilor. Totuși, subliniază și faptul că, în ciuda eforturilor, Moldova nu a reușit să păstreze aceste cetăți, ceea ce a dus la pierderea unei părți din suveranitatea economică a țării. Acest capitol accentuează sacrificiile făcute de Ștefan și poporul său pentru a-și apăra teritoriul și autonomia.

Capitolul „Ștefan cel Mare, Verus Christianae Fidei Athleta, sau Kara Bogdan Hakimi?” este o analiză profundă și detaliată a dilemelor politice și militare cu care s-a confruntat Ștefan cel Mare în încercarea de a-și apăra țara și credința. Autorul pune în balanță rolul lui Ștefan ca apărător al creștinătății și nevoia sa de a colabora cu otomanii pentru a supraviețui într-o regiune în care presiunile externe erau constante.

Folosind o documentare riguroasă și o narațiune captivantă, capitolul oferă cititorului o înțelegere clară a modului în care Ștefan a reușit să navigheze între amenințările externe și trădările interne, reușind să rămână una dintre cele mai importante figuri ale epocii sale.


tags: