Autoritatile din Municipiul Campina au construit cu bani grei un bloc de necesitate pentru a muta aici pe locuitorii blocurilor turn cu bulina rosie. In 2017 blocul nu era racordat la utilitati, iar locatarii blocurilor cu bulina nu vor sa se mute in noua locatie. Asadar cele 56 de apartamente care au costat municipalitatea 9,5 milioane de lei nu au nici azi locatari. Intre timp cheltuielile s-au ridicat la 11 milioane de lei, iar singurii beneficiari sunt paznicii. Au venit intre timp si utilitatile care costa primaria 200.000 de lei anual doar cu incalzirea.

Blocul de necesitate din Campina

Cum nimeni nu vrea sa se mute in blocurile de necesitate, primaria se gandeste sa-i schimbe destinatia. Apartamentele – 56 la numar si inca 16 garsoniere – sunt echipate cu centrala proprie, sunt zugravite si isi asteapta proprietarii. Din 2016 si pana acum, deci in trei ani, nimeni nu s-a aratat interesat sa se mute de buna voie in noua locatie. Probabil este vorba de bani, caci am inteles ca nu se dau gratis. De unde bani? Cine ar trebui sa fie beneficiarii acestor apartamente? Pai cei din blocul A 6 de pe strada Schelelor din Campina.

Zona nu pare a fi una de interes, blocul aflandu-se in spatele magazinului Kaufland din Campina, dar acum sa fim sinceri, cine prefera sa stea intr-un bloc cu risc seismic cand se ofera o locuinta noua si moderna? Azi ratele la imprumut sunt platite de primarie, nu stim inca daca si noii proprietari ar putea plati in rate locuinta, caci cu siguranta nu cred ca au bani la saltea pentru asa ceva. Poate era mai bine daca se facea mai intai un studiu, se intrebau beneficiarii daca vor sau nu sa se mute, inainte de a face investitia! Care s-a facut pe bani imprumutati, deci necesita un astfel de studiu preliminar – poate chiar precontracte!

Câmpina - bloc de necesitate

Blocul de necesitate din Câmpina