Forumul Economic Mondial a realizat un studiu din care reiese ca Republica Moldova este cea mai corupta tara din lume! De asteptat dar totusi foarte trist. Oare nu ne doare sau deja ne-am obisnuit? Pana acum am aflat ca suntem cea mai saraca tara din Europa, acum suntem si cea mai corupta din lume. Oare pana cand mai rabdam? Studiul a avut in vedere 144 de tari, iar Republica Moldova a fost prima de la coada!

Republica Moldova este cea mai corupta tara din lume!

Va rog sa tineti cont ca acum nu este vorba de felul cum este perceputa tara, ci efectiv de gradul de coruptie existent! Cum am ajuns aici? Exista doua nivele ale coruptiei, cel de jos – al omului simplu, care da bani politistului cand este prins ca nu are centura, sau depaseste viteza legala, sau care da o mica “atentie” ca sa nu mai stea la coada la ghisee. Asta o gasesti peste tot, nu o sa o starpim niciodata, insa exista marea coruptie, cea de care se servesc miliardarii nostri.

Marea coruptie o vezi si iti sare in ochi: un premier fara diploma de BAC dar cu studii universitare, un Viceprim-ministru care la 19 ani este angajat jurist, un primar la Balti care la 22 de ani – abia absolvent de limbi straine ajunge  supervizor la Aeroportul din Chisinau. Acestea sunt exemple publice, asumate de cei in cauza, ba mai mult publicate chiar de ei!

Daca am ajuns sa nu ne mai temem de coruptie si sa postam singuri informatii care ne condamna, oare cum o fi cu licitatiile, cu imprumuturile nerambursate si care nu sunt garantate corespunzator, cu judecatori si procurori cu vile de milioane de lei?

Coruptia in Moldova

Republica Moldova este cea mai corupta tara din lume!

http://digitalpress.info/wp-content/uploads/2015/11/Coruptia-in-Moldova.jpghttp://digitalpress.info/wp-content/uploads/2015/11/Coruptia-in-Moldova-150x150.jpgWebTVRepublikaCoruptie,Republica Moldova,Social
Forumul Economic Mondial a realizat un studiu din care reiese ca Republica Moldova este cea mai corupta tara din lume! De asteptat dar totusi foarte trist. Oare nu ne doare sau deja ne-am obisnuit? Pana acum am aflat ca suntem cea mai saraca tara din Europa, acum suntem si cea...